Trupa „Protha“, premiată la Festivalul Naţional „Teatru sub castani”

Spectacolul „Oscar et la Dame Rose“, după Eric Emmanuel Schimdtt, pus în scenă de Trupa de Teatru „Protha“, în regia lui Cătălin Sfîrloagă și coordonat de profesoara Elena Manovici, a primit Premiul Special al Juriului la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar în Limbi Străine „Teatru sub castani”, organizat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iași. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 19-22 mai 2016, la Uzina de teatru din cadrul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iași. La același festival, Diana Apostu a obținut Premiul pentru interpretare rol feminin secundar (rolul „Tanti Roz“).

Manifestarea a reunit cincisprezece trupe din Iaşi, Oraviţa, Gura Humorului, Slobozia, Tg. Jiu, Cluj Napoca, Zimnicea şi Panciu. Președintele juriului a fost regizorul Ovidiu Lazăr, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Participarea la Festivalul Naţional de Teatru Şcolar în Limbi Străine „Teatru sub castani” a fost susținută de primarul Iulian Nica şi Primăria Orașului Panciu, în cadrul proiectului educaţional al Asociaţiei „Protha“ şi al Liceului „Ioan Slavici” Panciu.

„Premiile obținute la Iași reconfirmă atât calitatea spectacolului «Oscar și Tanti Roz», cât și valoarea trupei «Protha», pentru care 2016 a fost încă un an plin de succese. Felicit actorii, coordonatorii lor – regizorul Cătălin Sfîrloagă și profesoara Elena Manovici – pentru noile performanțe și îi asigur, în continuare, de tot sprijinul meu!“, a declarat primarul Iulian Nica.

În perioada următoare, Trupa „Protha“ va participa la alte două festivaluri de teatru, la Petroșani și Timișoara.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*