Echipa de majorete „Cheer“ Panciu, pregătită de profesoara Oana Ioan, s-a clasat pe locul 8 (categoria „Senior Coed Elite“) la „ECU European Cheerleading Campionships 2016“ din Austria. Competiția s-a desfășurat în zilele de 2-3 iulie 2016 în Schwechat, Viena.

Participarea la „ECU European Cheerleading Campionships“ 2016 a fost posibilă datorită calificării obținute la Campionatul Național de Majorete de la Bistrița, din luna mai. Deplasarea la Viena a fost posibilă datorită implicării Primăriei Orașului Panciu și a Casei de Cultură Panciu

Viena 2016 (9)„Suntem mândri de faptul că echipa orașului Panciu a reușit, al doilea an, consecutiv, calificarea la Campionatul European. Meritul aparține, în egală măsură, atât membrilor echipei, cât și antrenoarei Oana Ioan, care au muncit pentru a ajunge la această performanță. Cu toții au fost extrem de motivați, și-au dorit enorm să ajungă la Viena, iar noi i-am susținut pentru a-și împlini visul.

Le mulțumesc tuturor pentru modul în care au evoluat în Austria, pentru faptul că ne-au reprezentat cu cinste orașul și țara. A fost încă o competiție din care au avut foarte multe de învățat și sunt sigur că acest lucru va avea consecințe pozitive asupra pregătirii ulterioare a echipei. Îi felicit pe toți și le urez succes în viitor! Cu siguranță, voi fi alături de ei, ca și până acum!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu