Panciu, orașul florilor și în 2016

Primăria Orașului Panciu a finalizat montarea jardinierelor cu petunii și mușcate în suporți, precum și a olurilor cu petunii în conurile din zona centrală a orașului Panciu.

Initiativa aparține primarului Iulian Nica. Acesta doreste ca păncenii să se bucure, și în 2016, de frumusețea oferită de cromatica deosebită ofertiă de aranjamentele florale.

„De 5 ani consecutiv, primăvara, orașul Panciu devine orașul florilor. Astfel, din luna mai și până la începutul lunii septembrie, zona centrală, precum și Parcul Primăriei beneficiază de jardiniere și conuri cu oluri de flori. În 2016, am montat 500 de jardiniere cu petunii și 100 de jardiniere cu mușcată zonală dreaptă. Aceste aranjamente reprezintă puncte de atracție atât pentru pănceni, cât și pentru cei care ne tranzitează orașul, datorită cromaticii deosebite“, a declarat primarul Iulian Nica.

Jardinierele beneficiază de un sistem de irigații individual, conectat la sursele de apă din zona unde au fost amplasate. De asemenea, pentru întreținere, florile vor fi tratate cu un îngrășământ special, solid.

 

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu