Ziua Naţională a fost sărbătorită la Panciu, în cadrul unei festivităţi care s-a desfăşurat în centrul oraşului, la Statuia Eroului Necunoscut.

Manifestarea organizată de Primăria Oraşului panciu a debutat în acordurile Fanfarei „Transilvania” din Cugir, participanţii la eveniment defilând pe Bulevardul Independenţei şi strada Nicolae Titulescu, până la Statuia Eroului Necunoscut. Aici, reprezentanţii Primăriei Oraşului Panciu şi ai Consiliului Local Panciu, precum şi elevii celor două licee din localitate au depus coroane de flori.

După oficierea „Te Deum”, în memoria eroilor care s-au jertfit pentru înfăptuirea Marii Uniri, a luat cuvântul Primarul Ion Petre care a reamintit celor prezenţi faptul că, pe 1 Decembrie, este aniversată Marea Unire din 1918, în urma caruia a rezultat Statul Naţional Unitar Roman.

„Aceste memorabile momente din 1918 au facut ca jertfa ostasilor români, în Primul Război Mondial, să nu fie zadarnică. Ceea ce, la 1600, prin fapta  lui Mihai Viteazul, fusese doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai mare realizare a acestui popor”, a spus Primarul Ion Petre.

Acesta a adăugat desăvârşirea unităţii naţionale a românilor trebuie înteleasă „ca o firească împlinire, ca o necesitate istorică impusă de evoluţia statului naţional şi de necesitatea desăvârşirii sale”.

Eroismul ostaşilor a fost evidenţiat, în alocuţiunile lor, şi de preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Panciu, colonelul (r) Gheorghe Rogoz, precum şi de profesoara de istorie a Liceului Tehnologic, Luminiţa Iliescu. Cei doi i-au îndemnat pe cei prezenţi să fie mândri că sunt români, să promoveze tradiţiile şi valorile istorice româneşti şi, mai ales, să nu-şi uite niciodată eroii, cărora le sunt datori să le urmeze, întru-totul, exemplul de patriotism.

După programul artistic susţinut de membrii grupului folk al Liceului Tehnologic, îndrumaţi de profesorul Marian Luca şi colajul de cântece patriotice, interpretat de Farnfara „Transilvania, manifestarea de la Panciu s-a încheiat cu o Horă a Unirii în care s-au prins, deopotrivă, oficialităţi locale, profesori, elevi dar şi alţi cetăţeni din oraş.