Trupa de Majorete a Orașului Panciu „Jolis“ a obținut locul III – secțiunea Cheerleading Seniori Coed – la cea de a VIII-a ediție a Campionatului Național de Majorete, desfășurat pe data de 6 iunie 2015, la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. La aceeași competiție, echipa îndrumată de profesoara Oana Ioan a obținut și locul II la secțiunea Cheerleading Group Stund Seniori Coed.
Campionatul Național de Majorete de la Cluj-Napoca a reunit la start un număr de 52 de echipe provenite din 12 județe și 18 orașe, care au concurat la secțiunile: majorete tradiționale cu pom-poni, cheerleading, cheer dance și majorete hobby.

Trupa de majorete pe podium la concursuri nationale

Trupa de majorete pe podium la concursuri nationale

Trupa de Majorete „Jolis“ este susținută de Primăria și Casa de Cultură a Orașului Panciu și are în componență elevi de la cele două licee din orașul Panciu – Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ și Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“.

„Felicit întreaga echipă pentru această performanță care face cinste orașului Panciu. În spatele acestor rezultate se află o muncă enormă. Din acest motiv, doresc să le mulțumesc tuturor elevilor, precum și profesoarei Oana Ioan pentru seriozitatea, dăruirea și ambiția dovedite în pregătire, pentru evoluția de excepție la acest campionat și, nu în ultimul rând, pentru faptul că au inclus Trupa «Jolis» în rândul echipelor de majorete puternice din țară! Tuturor, le doresc mult succes la următoarele competiții și îi asigur în continuare de sprijinul meu!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu