Vizita ambasadorului Republicii Populare Chineze în oraşul Panciu, în urma căreia Excelenţa Sa Liu Zengwen a fost făcut cetăţean de onoare, nu a rămas fără ecouri.

Miercuri, 22 decembrie, Primarul Oraşului Panciu, domnul Ion Petre şi deputatul PSD, domnul Ciprian Nica, au fost invitaţi la Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti. Cu această ocazie au discutat cu Excelenţa Sa Liu Zengwen despre o posibilă înfraţire a Oraşului Panciu cu un oraş din China.

Excelenţa Sa Liu Zengwen l-a informat pe primarul Ion Petre despre faptul că cea mai mare regiune viticolă din China şi-a manifestat interesul de a realiza o înfrăţire cu oraşul Panciu.

De asemenea, Excelenţa Sa Liu Zengwen a arătat faptul că partea Chineză este interesată şi de un schimb de experienţă în ceea ce priveşte viticultura, având în vedere faptul că ambele oraşe au ca specific vinul şi viţa de vie.

La rândul său primarul oraşului Panciu, domnul Ion Petre a subliniat faptul că un astfel de demers ar putea însemna o relansare a sectorului viticol din oraşul Panciu, în condiţiile în care partenerii din Republica Populară Chineză s-ar arăta interesaţi de o investiţie în zonă.

„Înfrăţirea cu un oraş din Republica Populară Chineză reprezintă o oportunitate pentru cetăţenii oraşului Panciu şi pentru dezvoltarea, din punct de vedere viticol, a acestei zone. Noi considerăm că un astfel de demers nu poate avea decât conotaţii pozitive. Pentru Panciu, Ambasada Chinei la Bucureşti şi China sunt prieteni de nădejde”, a declarat primarul Ion Petre, în cadrul întâlnirii avute cu Excelenţa Sa Liu Zengwen la Ambasada Chinei la Bucureşti.

Biroul de presă al Primăriei oraşului Panciu