DSCN9918Viceprimarul Iulian Nica a premiat Corul de Cameră „Cantabile”, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici”, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţare. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie 2014, în cadrul festivităţii de închidere a Zilelor Liceului „Ioan Slavici”, manifestare desfăşurată în perioada 15-18 ianuarie 2014.

Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Corului de Cameră „Cantabile”, Iulian Nica a oferit diplome de onoare atât actualilor, cât şi foştilor membri ai corului. De asemenea, Iulian Nica a mai oferit o diplomă de excelenţă profesorului Andrei-Igor Manovici, pentru promovarea imaginii şi creşterea prestigiului Liceului Teoretic „Ioan Slavici” şi al oraşului Panciu, prin activitatea desfăşurată ca dirijor al Corului de Cameră „Cantabile”.

În cadrul aceluiaşi eveniment, viceprimarul Iulian Nica a primit, din partea conducerii instituţiei de învăţământ, Trofeul Liceului „Ioan Slavici”, pentru contribuţia la dezvoltarea învăţământului păncean.

Viceprimarul Iulian Nica a declarat că  premiile obţinute în 2013, precum şi faptul că, de curând, „Cantabile” a fost primit, ca membru, în  Asociaţia Naţională Corală din România, au determinat autorităţile locale să declare anul 2013 „Anul Corului Cantabile”.

„Toate aceste performanţe ne onorează, dar ne şi obligă să investim nu numai in modernizarea instituţiilor şcolare, ci şi în promovarea tinerelor talente. Întotdeauna, Primăria Orașului Panciu a sprijinit, necondiţionat,  toate activităţile şcolare şi extraşcolare. A sprijinit Trupa de majorete, Trupa de Teatru „Protha”, precum şi Corul „Cantabile”. În 2013, cu toţii au obţinut trofee, medalii şi premii la festivalurile şi concursurile din ţară! Şi în acest nou an, vă promit că vom continua să fim receptivi la toate nevoile şcolii.  În 2014, educaţia va fi domeniul în care Primăria Panciu se va implica în mod deosebit, pentru că avem valori care merită promovate şi cunoscute. Vom finaliza proiectul «EDU-PANCIU – Educaţie şi cunoaştere, Proiect pentru extinderea, dotarea şi reabilitarea Liceului Ioan Slavici», datorită căruia, din luna septembrie 2014, elevii vor beneficia de laboratoare moderne şi de condiţii de pregătire la standarde europene. Aşa înţelegem noi, cei din Primăria Oraşului Panciu, să susţinem tânara generaţie şi să investim în formarea viitorilor specialişti care vor face cinste comunităţii locale”, a declarat viceprimarul Iulian Nica.

 

Biroul de Presă al Primăriei Oraşului Panciu