Primăria Oraşului Panciu a organizat, vineri 16 septembrie 2011, o conferinţă de presă în care a prezentat desfăşurarea evenimentelor din cadrul proiectului „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană”. Citiţi, mai jos, comunicatul de presă dat publicităţii  şi cuvântul primarului, cu această ocazie!


Comunicat de presă

Proiectului Primăria Oraşului Panciu implementează proiectul „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană” – proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din oraşul Panciu, Judeţul Vrancea, Cod SMIS18649. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 , Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.3 “Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea “Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice  şi a activităţilor de marketing specifice”.

În cadrul acestui proiect au fost gândite mai multe evenimente care îşi propun să promoveze obiectivele cu valoare identitară din Oraşul Panciu. Ne referim aici la Mănăstirea Brazi şi paraclisul subteran din cadrul lăcaşului de cult, la Schitul ”Sfântul Ioan Botezătorul”, dar şi la hrubele şi beciurile monumente istorice din oraş, în special la Hrubele ”Ştefan cel Mare”.

Primele evenimente care urmează să fie organizate sunt cele legate de promovarea Mănăstirii Brazi şi a Sărbătorii dedicată Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ale cărui moaşte sunt depuse în lăcaşul de cult din Panciu.

Promovarea va consta într-o campanie on-line şi una de difuzare de fluturaşi şi afişe şi în realizarea unor acţiuni la Mănstirea Brazi, cu ocazia hramului din data de 22 septembrie, dar şi ulterior. Cu această ocazie, la Mănăstirea Brazi va fi organizată o expoziţie de icoane, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vrancea şi o expoziţie cu fotografii reprezentative din istoria recentă a Mănăstirii Brazi.

Totodată, pe data de 24 septembrie, la Mănăstirea Brazi va fi organizată o seară literar-artistică în viziunea trupei de teatru Wannabes.

În perioada 22-24 septembrie 2011 la Mănăstirea Brazi va avea loc şi un ”Festival de pictură religioasă – workshopuri şi expoziţii”. În cadrul acestui eveniment vor avea loc: un atelier de creaţie religioasă – atelier de pictură, realizat de către elevii de la Liceul ”Al. I. Cuza”, dar şi un atelier demonstrativ – cântec de toacă.

Obiectivul general al proiectul „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană” îl constituie dezvoltarea şi consolidarea turismului în Oraşul Panciu prin intermediul promovării şi valorificării durabile, la nivel naţional, a potenţialului turistic cultural şi natural local, sporirea importanţei turismului şi culturii ca factori de creştere economică ce vor contribui la conservarea şi afirmarea identităţii istorice şi culturale a oraşului pe plan naţional.

Obiectivele specifice ale proiectului constau în promovarea obiectivelor turistice:

  • Mănăstirea Brazi, care cuprinde şi Paraclisul Schitului Brazi;
  • Schitu „Sfântul Ioan Botezătorul”;
  • Beciurile monumente de patrimoniu: Beciul Domnesc, Beciul Marin   Ştefan, Beciul Vlădoianu;
  • Meşteşugul vinului

Rezultate estimate ale proiectului:

  • Înfiinţarea Centrului de Informare şi Orientare Turistică al oraşului Panciu;
  • Realizarea paginii web a proiectului – www.panciuturistic.ro;
  • Realizarea unui film documentar referitor la produsele turistice promovate prin proiect, difuzat la posturi de televiziune cu audienţă naţională în cadrul emisiunilor culturale;
  • Participarea la şase târguri şi expoziţii de profil din ţară, în scopul promovării produselor turistice cu valoare identitară ale oraşului Panciu;
  • Organizarea de evenimente in vederea promovarii produselor turistice cu valoare identitară ale oraşului Panciu;
  • Vizibilitate şi atractivitate crescută a principalelor obiective turistice cu valoare identitară din oraşul Panciu;
  • Atractivitatea sporită a oraşului Panciu, sporirea circulaţiei turistice cu 59%;
  • Promovarea turismului durabil;
  • Măsuri de E-Turism implementate (promovarea şi marketing-ul on-line a principalelor obiective turistice cu valoare identitară din oraşul Panciu);

Valoarea totală a proiectului este de  998.218,52 lei, valoarea totală eligibilă este de 787.500,49 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 669.375,42 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 102.375,06 lei, iar co-finanţarea eligibilă a beneficiarului este de 15.750,01 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 19 luni, începând cu 17.02.2011.


“Promovăm Oraşul Panciu din punct de vedere turistic!”

Bună ziua doamnelor şi domnilor

Vă urez bine aţi venit la Conferinţa de Presă pe care o organizăm pentru a vă aduce la cunoştinţă faptul că în zilele următoare vom desfăşura mai multe activităţi de promovare a oraşului nostru, în cadrul proiectului „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană”.

Înainte de a trece la prezentarea proiectului şi la evenimentele care urmează să fie organizate vreau să fac câteva precizări legate de acest proiect care are o valoarea de 15.750,01 lei.

Vreau să vă spun că oraşul Panciu are mai multe proiecte europene în implementare. Avem, în special, proiecte care vizează reabilitarea infrastructurii. Mă refer aici la extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi a canalizării oraşului, dar şi la cele care au ca obiectiv reabilitarea zonelor dintre blocuri. În oraş mai avem proiecte care vizează extinderea reţelelor termice, realizarea de locuinţe sociale sau de anvelopare a blocurilor.

Toate aceste proiecte au ca finalitate creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din oraş dar, în opinia mea, şi a echipei din cadrul Primăriei Oraşului Panciu deoarece era nevoie şi de realizarea unor proiecte europene în zona stimulării apariţiei de noi servicii în cadrul comunităţii noastre.

Din acest punct de vedere comunitatea noastră nu este foarte bine dezvoltată deşi aici sunt create premizele dezvoltării unei mici industrii turistice. Trebuie să recunoaştem că avem potenţial turistic important pe care, din păcate, nu l-am exploatat până acum. Proiectul „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană” a plecat de la ideea promovării principalelor atracţii turistice ale zonei noastre, respectiv Mănăstirea Brazi care are paraclisul acela subteran, unic în România, Schitul Ioan Botezătorul şi beciurile oraşului Panciu, vestite în toată Europa. Acesta a fost, iniţial, scopul nostru, dar am realizat că pentru a dezvolta zona de servicii turistice, în oraş este nevoie de mai mult. Prin urmare am gândit un proiect mult mai amplu, mai complex care are mai multe componente. Vorbim aici de componenta de promovare a obiectivelor turistice, dar şi de componenta de studiu, cea care vizează realizarea unei strategii de marketing a cărei menire va fi aceea de a oferi acele soluţii necesare dezvoltării durabile a serviciilor turistice.

Ştim că acesta este un scop ambiţios, dar este singura soluţie de a identifica acel drum spre care să ne îndreptăm spre viitor.

Cred că noi, Primăria Oraşului Panciu avem un rol important de jucat în chestiunea legată de stimularea apariţiei serviciilor turistice în oraş. Una dintre principalele noastre direcţii este aceea de a intensifica dialogul cu oamenii de afaceri din oraş, cu posibili investitori fiindcă este important pentru mediul de afaceri să ştie care sunt proiectele noastre şi care sunt direcţiile strategice de dezvoltare ale oraşului. Pe de altă parte cred că o altă obligaţie de-a noastră, pe care deja am luat-o în consideraţie este aceea de a-i pregăti pe cetăţeni în noi meserii. O facem prin intermediul unui proiect POSDRU, dar şi prin dezvoltarea constantă a infrastructurii şcolare.

Zilele trecute am fost criticat că îmi asociez numele cu proiectele europene, în scopuri electorale. Acuza aceasta era făcută într-un material de presă care făcea referire la reabilitarea Liceului Ioan Slavici, prin intermediul proiectului ”EDU Panciu”. Nu m-a deranjat critica celor de la ziare fiindcă atunci când vrei să faci ceva pentru binele comunităţii vor exista şi voci care nu vor fi de acord cu tine!

Ceea ce este important este că acest proiect se va implementa iar elevii de aici vor avea condiţii foarte bune de studiu. Aceste condiţii şi nivelul din ce în ce mai ridicat de pregătire al elevilor noştri va atrage renumele oraşului şi noi tineri care vor dori să studieze aici.

Acest obiectiv, coroborat cu cel de dezvoltare a unor servicii în comunitatea noastră ar putea avea ca rezultat oprirea migraţiei tinerilor noştri către alte oraşe unde se câştigă mai bine sau către Italia şi Spania. Cred că doar un oraş cu oameni bine pregătiţi în domeniul lor poate atrage şi investiţiile necesare. Aceasta este concluzia pe care am tras-o ca urmare a întâlnirilor pe care le-am avut, de-a lungul timpului, cu oamenii de afaceri care au dorit să investească în oraş şi care întrebau de forţă de muncă cât mai calificată.

În al treilea rând, cred că este de datoria noastră să colaborăm cu autorităţile locale de pe Valea Şuşiţei şi cu Consiliul judeţean pentru punerea în valoare a Drumului de Glorie al Armatei Române. În acest sens, oraşul Panciu ar putea deveni o localitate de tranzit în drumul vizitatorilor de la Mausoleul Mărăşeşti spre Mărăşti şi Soveja. O locaţie de tranzit cu propriile atracţii turistice şi servicii în acest sens.

Totodată, noi ne gândim să dezvoltăm şi în oraşul Panciu mai multe obiective turistice pe acest segment de turism. În primul rând am dori să realizăm un muzeu al armelor şi un traseu turistic dedicat Primului Război Mondial. Acesta este un proiect pe care îl voi dezvolta, însă, cu altă ocazie.

Concluzionând, cred că Proiectul „Tradiţie şi Spiritualitate pănceană” este o provocare pe care noi, Primăria Panciu o lansăm atât pentru cei care vor fi tentaţi să viziteze locurile pe care noi le considerăm speciale: Mănăstirea Brazi care adăposteşte moaşele Sfântului Mucenic Teodosie şi care are singurul paraclis subteran din România, precum şi Schitul ”Sfântul Ioan Botezătorul” dar şi hrubele şi beciurile monumente istorice.

În continuare îl voi lăsa pe viceprimarul oraşului Panciu, managerul de proiect, să vă facă prezentarea tehnică a acestuia şi să vă dea detalii legate de evenimentele care vor avea loc.

Deasemenea fac precizarea că în mapele de presă găsi şi comunicatul de presă referitor la avenimentele din perioada 22-24 septembrie care se vor desfăşura sub patronajul spiritual al Sfântului Teodosie.

Primar

Ion Petre


Revista presei – 18 septembrie

  • Monitorul de Vrancea: „Tradiţie şi spiritualitate pănceană“, o provocare lansată turiştilor

”Sărbătoarea dedicată Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea de la Mănăstirea Brazi este primul eveniment promovat de Primăria Panciu prin proiectul „Tradiţie şi spiritualitate pănceană”. Proiectul îşi propune să promoveze obiectivele cu valoare identitară din oraşul Panciu şi are o valoare de 998.218 lei”. Pentru articolul complet dă click aici.

  • Ziarul de Vrancea: ”Tradiţia şi spiritualitatea pănceană, promovate pe bani europeni”

”În perioada 22-24 septembrie, la Mănăstirea Brazi va avea loc un „Festival de pictură religioasă – workshop-uri şi expoziţii” Primăria oraşului Panciu va implementa pînă spre sfîrşitul anului 2012 proiectul “Tradiţie şi spiritualitate pănceană”, cu fonduri europene. Primarul Ion Petre, alături de viceprimarul Iulian Nica, a prezentat ieri beneficiile pe care le aduce proiectul comunităţii păncene. “În cadrul acestui proiect au fost gîndite mai multe evenimente care îşi propun să promoveze obiectivele cu valoare identitară din oraşul Panciu”. Pentru articolul complet dă click aici.

VIDEO! Revista Presei, conferință de presă de lansare a evenimentelor din cadrul Panciu Turistic

  • VranceaMedia: Primăria Panciu promovează obiectivele turistice ale oraşului în cadrul proiectului „Tradiţie şi spiritualitate pănceană”

”Primăria Oraşului Panciu va organiza, vineri 16 septembrie 2011, la conferinţa de presă privind organizarea si desfăsurarea evenimentelor din cadrul proiectului “Tradiţie şi spiritualitate pănceană”, proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitară din oraşul Panciu, Judeţul Vrancea, Cod SMIS18649”.