La iniţiativa Primăriei Panciu, pe data de 2 aprilie 2010, în Vinerea Mare a avut loc, pe esplanada din faţa Catedralei „Cuvioasa Paraschieva”, un concert tradiţional de Paşti, susţinut de elevii din corul Liceului „Ioan Slavici” şi de cunoscutul Cor „Pastorala” din municipiul Focşani.

Evenimentul a fost organizat de către Primaria Panciu, la acesta participând,  alături de primarul Ion Petre şi viceprimarul Iulian Nica, elevi, cadre didactice, consilieri locali şi cetăţeni din oraş.

În preambulul evenimentului a fost rostit un discurs de către preotul paroh Marcel Bunea, care şi-a exprimat bucuria că lăcaşul de cult pe care îl păstoreşte este gazda acestui eveniment.

După momentul susţinut de corul Liceului „Ioan Slavici”, dirijat de profesorul Andrei Manovici, în Parcul Catedralei au răsunat cântecele interpretate de membrii Corului „Pastorala”.

Repertoriul a inclus creaţii semnate: G. Musisescu, I.D. Chirescu, T. Theodorescu şi Ştefan Popescu.

Dirijorul Corului „Pastorala”, profesorul Dumitru Sandulachi a declarat, în încheiere, că astfel de manifestări au devenit deja o tradiţie în capitalele europene şi a ţinut să-l felicite pe edilul oraşului pentru ideea de a organiza un asemenea eveniment şi în oraşul Panciu.