Primăria Orașului Panciu a început distribuirea la domiciliu a pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană, prevăzute de Programul POAD 2016.

Luni, 1 august 2016, o echipă alcătuită din reprezentanți ai Serviciului Public Local de Asistență Socială și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență au transportat aceste pachete în cartierul Satu-Nou.

Primarul Iulian Nica precizează faptul că distribuirea se face doar către anumite categorii de beneficiari, respectiv bătrâni, persoane cu handicap și persoane netransportabile.

Ajutoare POAD (1)„În acest mod, Primăria Orașului Panciu vine în sprijinul persoanelor care au dreptul să primească alimente de la Uniunea Europeană, dar nu au posibilitatea de a ajunge la depozitul din incinta fostului Magazin Zanfir, pentru a ridica pachetele ce li se cuvin. În zilele următoare, echipa noastră se va deplasa și în celelalte cartiere“, a explicat primarul Iulian Nica.

Administrația locală reamintește faptul că distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare prevăzute de Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) a început pe data de 5 iulie. Pachetele conțin ulei, pastă de tomate, conserve carne de vită, conserve pateuri, făină albă, orez, mălai, zahăr, fasole boabe și paste făinoase.

Categoriile de persoane care primesc alimente prin Programul POAD 2016 sunt:

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat, prevăzut de Legea 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) şomerii cu o indemnizaţie lunară de până la 450 de lei, precum şi șomerii fără indemnizație;

d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;

e) pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;

f) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private;

g) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cei care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei;

h) persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziţie a primarului.

În 2016, peste 1.200 de pănceni beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu